Cu greu puteam suporta starea confuză care se aşternea ca întunericul de plumb, apăsător, asupra sufletului zbuciumat de încrâncenările social-politice, care bântuiau ţara.
Înainte de a muri Ceauşescu, a murit Vasile Milea, Ministrul Forţelor Armate din România, din Lereştii Muscelului, socotit drept „trădătorul” unei ideologii, care în zăngănit de arme îşi cânta, ca lebăda, iminentul sfârşit.
Când avem bucuria să citim în prima carte din Biblie, Facerea sau Geneza, că: „Dintru început a făcut Dumnezeu cerurile și pământul” (cap. 1, vers. 1), gândul nostru ca fulgerul merge în lumea cerurilor și află, că lui Dumnezeu „mii de mii de slujitori Îi slujeau, și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecată și s-au deschis cărțile” (Daniel 7, 10).
Tensiunea din afară şi din lăuntrul meu erau la cote maxime. Am simţit o săgetătură prin întreg organismul, începând de la creier până-n tălpi. Mă rugam lui Dumnezeu şi Sfintei Filoteia să nu fac vreo congestie cerebrală sau în „caz mai fericit” un stop cardiac.
De curând, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), prin specialiști de notorietate științifică universală, dă un avertisment tuturor utilizatorilor de telefoane mobile, deci în mod oficial – că sunt în mare primejdie de a se îmbolnăvi în timp mai scurt, mediu sau îndelungat, de cancer cerebral, dacă se face exces la convorbiri și nu se respectă recomandările date.
Zvonurile că ar fi arme la mănăstire s-au dus peste tot. De la autorităţile locale constituite în Frontul Salvării Naţionale, unde erau printre lideri şi Radu Stancu, directorul general al Muzeului argeşan, s-a dispus un control la faţa locului. Pe lângă alţi membri din Comisie era şi colonelul Ghigheanu, viitorul primar al Municipiului Curtea de Argeş.
Nici acum, după aproape 25 de ani, nu mi se pare că lucrurile au intrat în firescul lor, de pace şi armonie socială. De la dictatura feroce a unor potenţaţi văzuţi şi nevăzuţi, s-a trecut la democraţie operativă.
În ajunul Crăciunului din anul 1989, care s-a desfăşurat mai târziu pe fondul revoluţiei, la Catedrala ctitorită de Sfântul Neagoe Vodă Basarab, am spus printre altele:
Coşmarul revoluţionar se menţinea la cote înalte. Românii de toate vârstele erau chemaţi la arme. Doritorii de a-şi apăra ţara primeau arme şi muniţii în neştire, chiar şi cei care nu făcuseră armata.
În istoria popoarelor lumii se consemnează existența femeilor celebre. Dar nu numai a femeilor celebre, așa cum am învățat noi a le cunoaște, atât din istoria social-politică, literar artistică și din domeniul științei, dar și din lucrarea de fiecare zi, ca soție, mamă și gospodină!
Odată cu începerea unui nou volum al evocărilor, după anul 1990, voi reaminti pentru cine nu ştie că, îndată după zborul elicopterului de pe acoperişul Comitetului Central, în ziua de 22 decembrie 1989, şi plecarea spre Târgovişte, s-a ivit o stare de bucurie şi spaimă colectivă.
Se crease o stare alarmantă, dramatică şi fără posibilitate de a mă apăra, mai ales că zvoniştii lansau tot felul de năstruşnicii la adresa mea. Imaginaţia unora a ajuns până acolo, acuzându-mă că am pus armament, tunuri, obuze şi alte puşti în subsolul Palatului Episcopal precum şi pe sub duşumelele celor trei biserici de lemn din parcul Mănăstirii Curtea de Argeş.
Cu mulţi ani în urmă, la Cernica a venit pentru câteva săptămâni scriitorul Augustin Buzura. Avea în gând să înceapă o nouă carte. Din când în când îl întrebam:
Cu naşul meu de hirotonie întru arhiereu, episcopul vicar al Craiovei, Damaschin Severineanul, ne-am îndreptat spre Argeş. Mergea cu mine ca să-l însoţesc la Fabrica de Porţelan – ARPO, pentru a-şi comanda un set de farfurii şi alte străchini pentru casă.
Acest personaj, unic în felul său, avea să mă bucure o vreme, de peste 25 de ani, cu prezenţa sa în decorul plin de vrajă a naturii din locurile minunate ale Argeşului şi Muscelului.
Pagina 72 din 106