Am avut marea bucurie să văd din pruncie, pentru prima oară biserica de lemn din satul unde am văzut lumina zilei, Cracăul-Negru. Hălăduind prin zona Neamţului, am văzut multe biserici de lemn, una mai modestă şi diferită de celelalte. Geniul popular se vedea limpede în aceste locaşuri pentru sfântă închinare.
Am avut prilejul, ca în vara anului 1988, Episcopul Gherasim, să mă procopsească, din iubire pentru frumuseţile monumentelor din Eparhia Râmnicului şi Argeşului de atunci, să însoţesc pe arhimandritul Bartolomeu Valeriu Anania, prin toate cele trei judeţe: Argeş, Vâlcea şi Olt, în vederea alcătuirii unei lucrări unice în felul ei, după cum a şi reuşit să se întrupeze.
Episcopul Vasile Fluieraș
Când am fost întrebat, ce fac, de un gălățean deștept și cu umor cât încape, i-am spus că scriu câteva gânduri despre Vasile Someșanul, Episcopul auxiliar al Mitropoliei Vadului, Feleacului și Clujului, cum se numea eparhia pe vremea arhipăstoririi marelui arhiepiscop, de pioasă amintitre, Teofil Herineanu.
Fiind născut, din mila Domnului, între mănăstirile moldave, am văzut, din pruncie, mersul vieţii monahale, atât în chinoviile de monahi, cât şi în cele de monahii.
De ani de zile se tot vorbea de un muzeu uriaş, naţional, ce se preconiza la Mănăstirea Văcăreşti. Au fost adunate multe valori de patrimoniu, pentru a împodobi clădirea care a fost de la Cuza, transformată în închisoare.
Nu cunosc pe deplin care este tradiţia purtării vestimentaţiei preoţeşti, mă refer la costumul preoţesc, de fiecare zi.
Petre Bărdaşu citea ceea ce publicam prin revistele vremurilor de atunci. Într-o dimineaţă vine la mine şi mă întreabă:
Treceam într-una din zile, prin zona Costeştilor, în sudul judeţului Argeş. Era o secetă cumplită.
În noiembrie 1989, conducerea judeţului Vâlcea dăduse decizii de dărâmare a trei biserici, nou începute. Episcopul Gherasim m-a trimis să rezolv problema. Am cerut urgent audienţă la judeţ.
Mare bucurie aveam când mergeam, mai ales cu Părintele Consilier Ion Grigorescu, la conferinţele din cele zece protopopiate din judeţele Argeş, Vâlcea şi Olt, din cuprinsul Eparhiei Râmnicului şi Argeşului.
Pentru a se prăznui, cum se cuvine, împlinirea a 300 de ani de la ctitorirea de către Constantin Brâncoveanu a Mănăstirii Horezu (1688-1988), Episcopul Gherasim veghea dimpreună cu fratele său întru arhierie, Calinic Argeşanul, ca lucrările să meargă într-un ritm susţinut.
După cum se ştie, fiecare eparhie avea câte un împuternicit, adică un supraveghetor pus de Departamentul Cultelor, ochiul Partidului şi Guvernului în ograda Bisericii. Fericit lucru era atunci când dintre acei împuterniciţi mai erau şi profesori, istorici şi nu numai ofiţeri de Securitate.
Atunci când George Bălan, în 1964, cu ocazia hirotoniei întru diacon şi preot, la Catedrala Arhiepiscopală a Clujului, mi-a spus despre Ioan Alexandru că este cel mai mare poet din România, după Mihai Eminescu, vorbele le-am primit cu un surâs sarcastic, atât de propriu mie, cum spun unii.
Într-un iureş nemaiîntâlnit, s-au început lucrările pe toate fronturile. Decaparea tencuielilor, săparea şanţurilor, amenajarea lacurilor, continuarea înălţării clopotniţei, acoperirea cu tablă de cupru, croirea altei intrări în mănăstire şi îndreptarea drumului perpendicular pe clopotniţă, decolmatarea dimprejurul bisericii-bolniţă.
La Mănăstirea Frăsinei, stareţul Neonil, primise mai mulţi călugări şi cineva, iarăşi pârâse mai sus. Bărdaşu mă solicitase să-l însoţesc la mănăstire pentru a se face ordine.
Pagina 74 din 106