În istoria lumii s-au consumat, deopotrivă, fapte demne de laudă, dar şi nenorociri de tot felul. Acum vom aminti de tragedia consemnată în Biblie şi prăznuită întru pioasă aducere aminte: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul! Ioan s-ar traduce din limba ebraică: Dumnezeu a avut milă – compus din Iahve (forma scurtă Jo) + hanan „a avea milă”.
Din când în când, ne mai descreţeam fruntea când intram în dialog cu Maica Teofana. Era din Bucureşti. A fost căsătorită, având câţiva prunci şi o droaie de nepoţi. Vârsta era de peste 60 de ani.
Mare bucurie aveam când începea Postul Mare. Se simţea în Univers, că toate se pregătesc pentru vremea supremă a întâmpinării Învierii lui Iisus Hristos. Îmi aduceam aminte de pruncia duhovnicească de la Cernica. Acum, ca arhiereu, nu puteam fi mai leneş, ca să mă laud puţin.
Marea mea ascultare începea la Curtea de Argeş, cu reşedinţa şi calitatea de arhiereu vicar al Eparhiei Râmnicului şi Argeşului, tocmai la începutul Postului Crăciunului. Episcopul Gherasim nu avea răbdare deloc.
Ca să ne amintim şantierele în restaurare din Eparhia cea lungă şi lată cât o Elveţie, va trebui să începem cu Mănăstirea Bistriţa vâlceană. Mare nenorocire s-a întâmplat acolo, vreme de multe secole.
Sfinţirea întru arhiereu a lui Calinic, cu titulatura de Argeşanul, a bucurat pe Patriarhul Iustin. S-au făcut diapozitive color. I le-am pus să le vadă la Palatul Patriarhal. Se citea pe faţa lui mulţumirea. Eram tare bucuros.
Episcopul Gherasim dorea să scape de persoana vicarului Ion Dumitrescu. Om foarte inteligent, apreciat de episcopul Iosif Gafton. El era delegat la toate sfinţirile de biserici, peste capul arhiereului vicar, Gherasim Piteşteanul, care era mult umilit în curtea Episcopiei Râmnicului.
Întronizarea, la Curtea de Argeş, ca arhiereu, în istorica şi prea frumoasa ctitorie a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, n-a rămas neobservată de cei care erau puşi pentru aceasta.
Cea mai mare grijă a Episcopului Gherasim, însă, era să fim prezenţi în parohii şi mănăstiri, prin vizite pastorale şi cu privegherea îndeaproape a şantierelor începute şi a celor care vor trebui urgent puse pe picioare. Toată Eparhia, care cuprindea trei judeţe mari, din Carpaţi până la Dunăre, avea nevoie de prezenţă arhierească.
Din mila Domnului Dumnezeu, noi suntem creștini, o!, de am fi creștini, lucrători în Grădina Iubirii lui Dumnezeu! După cum ne străduim noi, - și este o strădanie – întru a ne lumina în tainele cunoașterii Domnului Dumnezeu, înțelegem a afirma hotărât: creștinul încearcă să fie un om de știință!
Se punea problema biroului arhieresc. Cancelaria Eparhială era strâmtorată de spaţiu. Se tot foiau. Se consultau. Până la urmă s-a pregătit o cămăruţă în clădirea cu toate birourile, cum urci scările, spre dreapta.
După cinstirea Maicii Domnului, întru sfântă adormire, pe 16 august, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a orânduit prăznuirea Martirilor Brâncoveni, Constantin Domnitorul, cei patru fii: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și vistierul Ianache Văcărescu.
Văzând episcopul Gherasim că nu mă ocup de „puciuri”, a început să-şi dea drumul la vădite atitudini de încredere. Avea grijă să fiu bine îngrijit de maica Ghelasia, o fiinţă de mare seriozitate, delicateţe şi râvnă duhovnicească. Era ca o adevărată mamă.
Nicicând nu vom putea îndeajuns să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile Sale semănate în cer și pe pământ.
Mărturisesc mie însumi, că n-am dorit niciodată să aud de moarte şi mai ales că am muri cândva. Consider, aşa cum o faceţi şi voi, cinstiţi cititori, că teama de moarte, adică teama de sfârşit, a fiecăruia dintre noi, nu este numai firească ci şi incomodă până la obsesie pentru unii.
Pagina 77 din 106