După ce am reuşit să căpătăm o parte din lacul Cernica, m-am gândit să gospodărim şi să pescuim civilizat, zic eu. Am pus geamanduri, hotărnicind luciul de apă aprobat. S-au luat bărci de calitate, setci, plase şi ceva năvoade, pentru toată vârstă şi mărimea peştilor.
Dumnezeu m-a scăpat şi la Cernica de o mare nenorocire. S-au anunţat delegaţii din vreo 60 de ţări, participanţi la Bucureşti la un Congres interconfesional, care vor lua prânzul la Cernica.
De la galiţe să trecem puţin şi la lactate. Mănăstirea Cernica avea vaci multe cu lapte, boi, tauri şi ceva măgari. Cum îmi era obiceiul, pe neştiute, dădeam o raită prin gospodărie, să mai vedem cum merg lucrările.
Într-una din zile, Benedict arhimandritul mă cheamă la el.
După ce am isprăvit cu oile chinuite pe o coastă abruptă ce împrejmuia un sfert din lacul Cernica, m-am dus în gospodăria mănăstirii. Mii de găini, raţe, gâşte, curcani. Mai ales curcani, care împodobeau gospodăria condusă de două călugăriţe, ce aveau mult drag de muncă şi de orătăniile blagoslovite de Dumnezeu.
De câte ori a venit Patriarhul Iustin la Mănăstirea Sinaia şi Mănăstirea Cernica, îşi dorea să nu se facă niciun fel de primire oficială.
Îmi aduc aminte de un episod nostim de la Cernica. Era să-l uit. Ar fi fost păcat, dacă tot m-am apucat de povestit, ca la gura sobei. E vorba de oi, ciobani şi galiţe.
Prin primăvara anului 1984, de la Primăria Capitalei vine un inginer agricol să semnăm un document că vom da 90 de tone de grâu din recolta anului curent. Spunea că toate mănăstirile au îndatorirea aceasta.
Când am scris despre „isprăvile” unora şi ale altora de prin Cernica, aşezată ca nufărul între apele limpezi şi blânde în care se oglindeşte chinovia Sfântului Calinic, tot mă osândeam în minte să nu uit o imagine de-a dreptul superbă.
Îndemnaţi din umbră, o droaie de „anonimi” au semnat o jalbă la Patriarhul Iustin. Acolo, pe pagini multe, au scris că stareţul Calinic a dărâmat mănăstirea, că a mutat moaştele Sfântului Calinic, că a pictat noi sfinţi pe pereţi, că-i venetic şi să meargă la mă-sa acasă, de unde a venit.
Cea mai mare bucurie este atunci când îţi asumi suferinţa!
Drumul făcut de stareţul Roman atunci când s-a gândit construirea unui port maritim la Capitală, în zona Cernicăi şi a gării Căţelul, ridicându-se apa peste patru metri, acel drum făcut cu pripire, a început să se dărâme şi să intre sub ape. Ba, o parte, la cutremurul din 1977 s-a şi desprins din şoseaua de beton.
Programul de slujbe la Cernica se desfăşura ca şi acum, după rânduiala athonită, din marea carte de slujbă, Tipicul Sfântului Sava, fiind permanent consultat, ca să nu se facă niciun fel de abatere.
N-am ajuns bine în Cernica Sfinţilor Calinic şi Gheorghe Stareţul că oamenii Securităţii şi-au făcut apariţia. Era stareţ nou. După calculele lor trebuia luat imediat în primire.
Unul dintre lucrurile care supără cel mai mult pe bieţii oameni este locul de veci din cimitir. Nici nu te naşti bine că, precum faraonii, te şi gândeşti la mormânt. Este un lucru normal să te naşti din mila Domnului şi este un lucru şi mai normal să-ţi aşezi locul cel din urmă.
Pagina 80 din 106