La Mănăstirea Căldăruşani, programul începea să devină infernal. Trebuia să muncim zi şi noapte, fără întrerupere. Veniamin nu avea somn. Dormea doar două-trei ore. Admira luna ce se oglindea în lac ca un caş mare, rotund, şi se bucura de şuieratul vântului, tăiat de ramurile stufoase ale pinilor de pe vremea furtunosului mitropolit, Ghenadie Petrescu.
Pentru prima oară am văzut bivoli în Transilvania. Erau negri, cu coarne mari, evazate spre gâtul gros şi puternic. Ochii mari şi melancolici parcă te învăluiau cu iubire. Am văzut cum trag la căruţă.
Stareţul Căldăruşanilor, care era mereu un du-te-vino, lipsind o zi sau două de la mănăstire, ne-am apucat să tăiem un rând de castani, din cele trei, care erau înşiruiţi de la clopotniţa mare a mănăstirii până la clopotniţa cea mică de la ieşirea din parc. Nu puteai merge pe drum, nici cu piciorul, nici cu maşinile.
Mi-au rămas în minte multe întâmplări, care mai de care mai nostime, din perioada celor cinci ani cât am stat în frumosul Maramureş, care mi-a umplut inima de negrăite bucurii.
A doua zi, după slujba de dimineaţă, merg la Cancelarie.
Trăind o vreme în Transilvania, am înţeles că trebuie să fim un pic şi „ecumenici”. Nu mă oprea nimeni să intru în sinagogă sau moschee şi cu atât mai mult în bisericile creştine. Mergeam şi în bisericile romano-catolice, reformate, luterane, unitariene. De câteva ori am mers chiar la adunările neoprotestanţilor.
În istoria zbuciumată a omenirii, glasul conştiinţei, libertatea harică şi virtuţile în cunună de aur pe frunţile ostenitorilor, toate acestea la un loc nu vor putea învinge şi nici elimina suferinţa!
Definitivându-mi ostenelile universitare, unde examenele, din fericire, nu se luau pe claponi, raţe şi alte paporniţe, m-am întors la lucrarea de pe plaiurile maramureşene.
Cu un sumar de bagaj, pentru că nu mi-a priit niciodată să am sarsana mare asupra mea, am plecat din Maramureş, lăsând acolo biblioteca întreagă la Borcut, în casa lui Pop Filip, coratorul bisericii.
În perioada studiilor din metropola Sibiului, două au fost evenimentele cu ecou răsunător: moartea Mitropolitului Nicolae Colan şi întronizarea noului mitropolit, Nicolae Mladin. Un Nicolae pleca şi un alt Nicolae venea.
„Cazul” meu trebuia închis. Eram monitorizat, adică urmărit, mai de aproape sau mai de departe. Se auzea că aş face o răscoală ca la Bobâlna, ba că aş pune la cale o haiducie ca Pintea Viteazul, bătăuşul legendar de la Baia Mare, iar culmea, că-mi pregătesc ţepe ca Vlad cel neiertător, ca să-i aşez pe cei care îmi urmăresc călcâiul.
Dacă am avea ochi duhovniceşti şi plini de agerime în a vedea la tot pasul cele orânduite de Iubitorul de oameni şi Milostivul Dumnezeu, ne-am minuna şi am striga din răsputeri, ca oarecând Profetul David, plin de Duhul Sfânt: „Mari şi minunate sunt lucrurile (lucrările) Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut; umplutu-s-a pământul de zidirea Ta!” (Psalmul 103, 24).
În cei cinci ani de pastoraţie duhovnicească şi gospodărească în Inău, Cufoaia şi Borcut, am avut dese supărări din partea Parohiei Tioltiur, de unde plecasem.
Nu m-aş putea desprinde de Sibiu, dacă nu aş pomeni de prietenul meu Liviu Streza. Eram colegi din extrema anilor de studenţie. Nu mai ştiu exact cum ne-am întâlnit. Parcă a fost o întâlnire de veacuri! De atunci nu ne-am mai despărţit.
Că tot am amintit de înmormântare, cred de cuviinţă să mai arăt un alt aspect de la o petrecanie din satul Brebeni, unde am fost invitat, ca şi prin alte părţi ale Maramureşului.
Pagina 86 din 106