Cu gândul la ruina fostei biserici reformate din Tioltiur, m-am hotărât să-mi îndrept paşii către Stoiana, unde era preot paroh Banyay Bella. Am întrebat unde-i satul.
Când totul era pregătit pentru Sfânta Liturghie, urmând să fiu hirotonit întru preot, Episcopul Teofil, dintr-o simplă ochire a văzut pe o măsuţă un aparat de înregistrare – magnetofonul promis de George Bălan – şi, după obiceiul său, acrit peste măsură, zice în şoaptă, să se audă doar de cei din apropiere:
Întors la casa parohială, vecina de mejdă, adică de hotar, mătuşa Irina, a început să mă ajute. La început mai sfielnic, apoi cu mai mult curaj.
Mult mai târziu aveam să aflu de ce Episcopul Teofil m-a pus la rugăciune mai îndelungată. Cu câteva zile mai înainte, un alt candidat la celibat a cerut să fie hirotonit.
Vrând să fac pe democratul într-o dictatură comunistă-atee, le-am spus creştinilor care au venit la biserică pentru a-l vedea pe popa nou-venit, că-s rugaţi, la sfârşitul slujbei, dacă are cineva vreo nemulţumire, să o spună direct.
Aşteptând să-mi vină rândul la hirotonie, la Căminul Preoţesc a fost găzduit şi un părinte, însoţit de feciorul său, cu care venise să dea examen la Universitatea din Cluj.
Cu examenele luate la Sibiu, m-am întors la Parohia Tioltiur. Creştinii mă aşteptau, chiar dacă nu prea credeau că fac mulţi pureci prin satul lor. La propunerea coratorului David David, am pornit-o pe jos, prin sat.
Cine se putea gândi vreodată, că George Bălan, muzicologul, profesorul universitar şi scriitorul consacrat, om de multă carte, absolvent al şcolilor din Piteşti, avea să joace un oarecare rol în viaţa celui care avea să ajungă, peste ani, arhiereu chiar în spaţiul argeşean.
Din vremea studenţiei se pot povesti multe. M-am bucurat de multă preţuire, nedeclarată. Iubirea se simte, cum simt păsările, ghioceii şi întreaga natură că vine primăvara.
A fost o vreme când brațul vânjos al românului, din neamul dacilor, izbea necruțător în cerbicia celor care ne călcau țara în picioare, venind și plecând, uneori fără întoarcere, după ce au ucis și pârjolit o țară pașnică și în pace cu toată lumea. A trecut acea vreme!
Se apropiau examenele de admitere la Facultatea de Teologie. Atunci se dădeau toamna. M-am repezit la Sibiu ca să fiu în calendarul zilnic al examenelor. Nu ştiu, dar acolo la Sibiu, lucrurile se petreceau tainic. A fost cel mai liniştit examen din câte am dat vreodată în viaţa mea de până atunci.
Drumul spre Schitul Sihla era de-o rară frumuseţe. Păsările cântau zburând în slavă. N-am ştiut când am ajuns la frumoasa chinovie sihăstrească.
Cu oarecare mâhnire, am ieşit din casa Protoiereului Roman Răzlog, om aspru în administraţie. Printre uşi am zărit-o pe soţia lui, albă-galbenă la faţă. Gândul m-a dus că viitorul meu protoiereu era aspru şi prin casă…
De la Iaşi am pornit spre Mănăstirea Agapia. Acolo era marele duhovnic al Moldovei, pe lângă Paisie Olaru şi Ilie Cleopa. Un triunghi duhovnicesc în cele trei vetre de credinţă: Agapia – Sihla – Sihăstria, vetre despărţite doar de codrii păstrători de taine adânci.
Pentru cititorul harnic şi răbdător voi selecta câteva rânduri din vasta operă teologică a celor trei Sfinţi Ierarhi: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie de Nazianz, care au strălucit în secolul IV, după Hristos.
Pagina 90 din 106