Am văzut tot felul de oameni la apusul mileniului doi şi răsăritul lui trei. M-au uimit oamenii învăţaţi, iluştri, modeşti şi de o simplitate absolută. Nu-mi vine a crede. Parcă ar fi din alte lumi.
Mai la începutul venirii mele în ținuturile Argeșului și Râmnicului, într-o zi, la Mănăstirea Frăsinei, Părintele Stareț îmi spune, printre altele, că există o „Carte a Arhieriei în Ceruri” și dacă ești scris acolo, ajungi arhiereu, chiar dacă oamenii nu te doresc; iar dacă ajungi arhiereu prin mijlocirea oamenilor, când te varsă Dumnezeu din Iubirea Lui, nimeni nu te mai poate scăpa.
Omul, neodihnita fiinţă, înnobilată din destul de Dumnezeu, stăruie fără încetare de a cuceri tot ce îi cade în cale. Când se gândeşte să cucerească pe Dumnezeu, că, deh, Împărăţia lui se ia cu năvală multă, atunci i se cam înmoaie picioarele. Şi totuşi!
Ne întreabă Sfântul Vasile cel Mare: „Știi oare cine este Cel pe Care ai să-L primești când te împărtășești? Este Cel Care ne-a făgăduit: „Eu și Tatăl Meu vom veni la el și la el vom locui” (Ioan 14, 23).
Când brambureala dă năvală peste tot, lucru acătării este să te gândeşti la unitatea în timp. Ai noştri, din veacurile apuse au ştiut, învăţând la căldura soarelui şi strălucirea stelelor, că au un pământ dat de Dumnezeu, că legea, limba, datinile, cugetul, credinţa, virtutea, munca, portul, durerile, bucuriile cu semenii, trăirea în vecinătate sfântă, dovedesc semn de recunoaştere, peceţi, temeiuri pentru azi şi mâine.
După cinstirea Maicii Domnului, întru sfântă adormire, pe 16 august, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a orânduit prăznuirea Martirilor Brâncoveni, Constantin Domnitorul, cei patru fii: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și vistierul Ianache Văcărescu.
Din pruncie mâncam cele mai bune mere (mere dulci), pere dolofane, cireşe, vişine, zmeură, căpşuni, fragi, alune, toate acestea din grădina unde mama şi tata lucrau ca nişte iscusite şi harnice albine.
Nicicând nu vom putea îndeajuns să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile Sale semănate în cer și pe pământ. Dacă vom învăța să vedem și mai ales să medităm cu bunăvoință la divina alcătuire, sau, mai bine-zis, divina zidire, cum o numea Vasile Militaru, vom înțelege nesfârșita iubire a lui Dumnezeu. Și aceasta mai ales pentru noi cei semănați pe fața întregului pământ.
Voi face un popas de inimă şi împreună vom vedea ce a însemnat şi ce va însemna, pentru totdeauna: iubirea cea veşnică a lui Dumnezeu pentru noi oamenii!
Așa strigă profetul Isaia: „Vai de cei ce se îmbată, dar nu de vin!” (Isaia 28, 1). Atunci când ne mâniem și forfecăm pe bieții oameni, păcătoși fiind toți, Marele Vasile scrie că: „Mânia este o beție a sufletului: îl face pe om fără judecată, așa cum îl face și vinul. Tristețea, este și ea o beție, că tulbură mintea cu gânduri întunecate. Frica, atunci când ia naștere fără motiv, este o altă beție. „Mântuiește sufletul meu de frica vrăjmașului”, spune Scriptura (Psalmul 85, 2).
Să continuăm despre alte ipostaze ale vederii lui Dumnezeu, pentru că despre cum ni-L imaginăm pe Dumnezeu este mai greu de arătat pentru că fiecare om şi-L imaginează pe Dumnezeu după cum îl ţin puterile.
Mijloacele de a alunga pe diavoli din viața noastră și a societății le regăsim în convorbirea pe care Însuși Iisus Domnul a avut-o cu ucenicii Săi, care nu au putut alunga pe diavolul din cei care strigau la Domnul, ca să auzim și noi: „Neamul acesta nu iese decât numai prin rugăciune și prin post” (Marcu 9, 29).
De mic copil, auzind pe tatăl meu deseori pronunţând cuvântul Dumnezeu, inima mi se umplea de o mare bucurie şi mă simţeam în deplină siguranţă.
Să ascultăm glasul Sfântului Vasile cel Mare: „Masa îmbelșugată, de care s-a desfătat tot timpul vieții lui, l-a aruncat în focul gheenei...Dar postul nu este folositor numai pentru viața de dincolo, ci este folositor chiar pentru trupul nostru...Nimeni nu s-a îmbătat cu apă. Pe nimeni nu l-a durut capul vreodată că a fost îngreuiat de apă...
Iată că avem un fel de război între trup și Duh, atunci când unul poftește ceva împotriva celuilalt și atunci trebuie să „tăiem plăcerile trupului, spre a mări tăria sufletului, pentru ca, biruind prin post patimile, să ne încununăm cu cununile înfrânării”.
Pagina 53 din 106